Image may be NSFW.
Clik here to view.
Câteodată mă gândesc că următorii zori vor veni odată cu răspunsul. Că voi fi mulţumită cu el, chiar dacă nu e cel pe care îl căutam.
Îmi amintesc cum am zâmbit prima oară când mi-am dat seama că înăuntrul meu nu mai e la fel. Că acolo pătrunseseră nişte emoţii care au oprit pentru o perioadă timpul în loc. Şi mâinile împreună.
Îmi repet că orice ar fi, dimineţile noastre au ţinut o eternitate. Că merită aşteptarea. Că amintirea lor încă îmi dă pulsul peste cap. Că m-aş putea obişnui să le sorb momentele zilnic. Cu setea unui dependent.
Că aş da oricând înţelepciunea unei vieţi întregi pentru câteva momente în care “totul se vede altfel”. Ştii tu, atunci când spui diminutive prosteşti şi simpla apropiere a unei mâini îţi garantează toată fericitrea din lume.
Aş vrea să iau lecţii de cum se renunţă la cineva care îţi provoacă bucurie. Că sufletul meu nu ştie şi nici nu poate învăţa uşor.
Că aş vrea să nu te mai văd vreodată pentru că dorul de tine e cel mai frumos lucru pe care îl trăiesc.
Că nu e greu să te uit sau să aştept, e greu că nu ştiu ce decizie să iau…
